Relaţia dintre tulburarea depresivă şi vârsta a fost cercetată prin numeroase studii.

Prevalenţa afecţiunii este similară în cele trei grupe de vârstă considerate (<60 ani; 60-80 ani; >80 ani) dar la femei este de două ori mai mare ca la bărbaţi.

Simptomatologia depresivă la vârste peste 60 ani poate fi mai puţin evidentă decât la tineri deoarece sentimentele de tristeţe, de lipsă de interes şi plăcere sunt mai rar descrise, mult mai frecvent apărând acuze somatice, ca dureri cu diferite sedii, oboseală, pentru care nu se găseşte o cauză medicală clară.

Depresia poate fi însoţită, de asemenea, de deteriorare cognitivă severă, care, în anumite cazuri, poate chiar mima demenţa (tulburări ale memoriei, ale atenţiei spontane şi voluntare, dezorientare).

 

Un aspect important este că aceste simptome cognitive extreme se pot remite sub tratament antidepresiv adecvat, dacă tulburarea este corect diagnosticată.

Insomnia matinală apare mai frecvent decât la femeile tinere fiind rapid însoţită de oboseală şi iritabilitate. Acest simptom trebuie diferenţiat de scăderea necesarului de somn, care apare, fiziologic normal, la această vârstă.

 

Agitaţia poate fi severă, persistentă, şi însoţită de anxietate.

Uneori sentimentele de vinovăţie şi inutilitate (că este o povară pentru cei din jur, că nu-i mai poate ajuta cu nimic, că este o persoană depăşită, etc.) apar într-un context social specific vârstei, ca pensionarea, plecarea copiilor de acasă şi pot fi interpretate de cei din jur ca reacţie normală, ceea ce întârzie diagnosticarea afecţiunii.

 

Ideaţia suicidală este rar exprimată în schimb rata suicidului este crescută.
Datorită acestor caracteristici depresia este o tulburare ce rămâne frecvent nediagnosticată şi netratată după o anumită vârstă, sufletul ascunzându-se parcă, în spatele unui corp ce necesită din ce în ce mai multă atenţie, în spatele unei situaţii sociale ce pare să aibă puterea de a explica orice neplăcere.

Dr. Anamaria Iordache, medic psihiatru,
psihoterapeut Mindcare