considerente etice
Pentru ca esenta psihoterapiei se refera la a-ti exprima cat mai sincer sentimentele si gandurile fata de un psihoteraput, confidentialitatea este asumata implicit acestui domeniu.
Elementele ce tin de partea etica a exercitarii profesiunilor nu sunt niste informatii de interes general si nici usor de digerat la nivel personal. Dar ele ne sunt de ajutor si mai ales pot deveni foarte importante atunci cand intram in contact cu o persoana cu care vei avea o anumita relatie (psiholog/medic) si de la care astepti un beneficiu subiectiv legat de starea de bine personala. De aceea este necesar ca oricine apeleaza un specialist in domeniu sa cunoasca ca secretul sedintelor este pastrat si nu poate fi divulgat catre altcineva decat in conditii acceptate de la inceput de ambele parti.
Specialistii Mindcare cunosc si agreeaza reglementarilor Codului Deontologic al Colegiului Psihologilor din Romania si cele ale Colegiului Medicilor din Romania, formularilor din Legea sanatatii mintale si protectiei persoanelor cu tulburari psihice.Centrul Mindcare protejeaza confidentialitatea oricarei informatii, in scopuri profesionale, si oricaror altor date privind identitatea clientului, diagnosticul, interventiile si evolutia survenite in relatia profesionala cu un client. Codul etic al FRP, precum si cele ale Colegiului Psihologilor si Colegiului Medicilor , precizeaza ca sunt supuse confidentialitatii „toate informatiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relatiei psihoterapeutice”.
Se poate pune intrebarea daca insasi numele celui care apeleaza la serviciile unui psihoterapeut este confidential. Codul FRP nu garanteaza in mod explicit anonimatul clientilor, dar acest lucru se intelege din precizarea ca „ toate informatiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relatiei psihoterapeutice” sunt supuse regulii confidentialitatii, asadar inclusiv numele persoanei.
Cazurile in care pot fi folosite sau dezvaluite informatii cu caracter personal sunt:
Tratament: Putem folosi informatia legata de starea dumneavoastra de sanatate doar pentru a va oferi servicii profesioniste. Am stabilit standarde de confidentialitate care limiteaza accesul diferitilor membri ai personalului la informatiile cu caracter personal in functie de atributiile postului. Fiecare membru al personalului nostru semneaza o declaratie de confidentialitate.
Dezvaluire: Putem dezvalui si/sau impartasi informatiile cu caracter personal cu alti profesionisti din domeniul sanatatii care va ofera tratament si/sau alte servicii conexe. Acesti profesionisti vor avea o politica de confidentialitate asemanatoare. Informatiile cu caracter personal pot fi deasemenea dezvaluite familiei dumneavoastra, prietenilor si/sau altor persoane pe care alegeti sa ii implicati in ingrijirea dumneavoastra, doar daca sunteti de acord sa procedam in acest fel.
Plata: In cazul in care plata pentru serviciile noastre se face prin intermediul unei case/societati de asigurari de sanatate, putem folosi si dezvalui informatii cu caracter personal pentru derularea modalitati de plata pentru serviciile pe care vi le oferim. Aceste informatii vor fi procesate de personalul nostru administrativ si poate include companii de asigurari sau alte structuri care sunt implicate in procesul de corespondendenta electronica si/sau de recuperare a sumelor de bani neplatite.
Urgente: Putem folosi sau dezvalui informatii cu caracter personal pentru a notifica sau pentru a asista in notificarea unui membru al familiei ori a oricarei persoane responsabile de ingrijirea dumnevoastra in cazul unei urgente care se refera la ingrijirea dumneavoastra, locatia, starea generala sau decesul dumneavostra. Daca este posibil, va vom consulta cu privire la aceasta utlizare sau dezvaluire a informatiilor cu caracter personal. In conditii de urgenta sau daca dumneavoastra sunteti incapabil, vom apela la decizia nostra profesionala pentru a dezvalui doar acea informatie relevanta pentru ingrijirea dumneavoastra.
La solicitarea organelor juridice: Putem folosi sau dezvalui informatiile cu caracter personal cand acest lucru ne este cerut de lege (hotarari judecatoresti sau administrative, somatii sau alte proceduri legale).
Abuz sau neglijare: Putem folosi informatiile cu caracter personal pentru a le transmite autoritatilor responsabile, in cazul in care consideram ca sunteti o posibila victima a abuzului, neglijarii sau violentei domestice sau o posibila victima a altor infractiuni. Aceste informatii vor fi dezvaluite doar in masura in care este necesara prevenirea unei amenintari serioase asupra sanatatii sau sigurantei dumnevoastra sau a altora.
Responsabilitati legate de sanatatea publica: Vom dezvalui informatii cu caracter personal pentru a raporta probleme legate de un produs medicamentos, reactii la medicamente, expunerea la o anumita boala/infectie si pentru a preveni si controla boala, ranirea si/sau dizabilitatea.
Servicii de marketing in domeniul sanatatii: Nu vom folosi informatiile cu caracter personal in scopuri comerciale, cu exceptia cazului in care avem in scris acordul dumneavoastra.
Amintirea/stabilirea programarilor: Putem folosi sau dezvalui informatiile cu caracter personal pentru a va aminti, prin intermediul mesajelor telefonice vocale sau scrise, a cartilor postale sau a scrisorilor, ca aveti stabilita o programare.
dreptul la confidentialitate
Dreptul la confidentialitate se aplica tuturor persoanelor majore. In cazul minorilor si al celor care, din motive de santate mintala, se afla sub tutela, acestia au dreptul la o confidentialitate partiala. Adica, niciuna din informatiile privitoare la acestia, capatate in timpul psihoterapiei, nu poate fi dezvaluita unei a treia parti, cu exceptia parintilor sau tutorilor, decat cu acordul scris al acestora din urma.
Daca in privinta copiilor mici si a persoanelor cu handicap nu exista nici un fel de controverse legate de limitarea confidentialitatii, in privinta adolescentilor, mai ales in cazurile in care psihoterapia este initiata si platita de acestia, exista si pareri privind dreptul exclusiv la confidentialitate al acestora. Daca din punct de vedere etic un asemenea punct de vedere poate fi acceptat, din punct de vedere legal discutia este inutila, intrucat legea da dreptul parintilor sau tutorilor de a fi informati cu privire la minorul aflat in grija lor. In acest caz, psihoterapeutul trebuie sa tina cont de principiul „primum non nocere” si sa ofere, daca i se cere, numai acele informatii care nu sunt de natura a aduce vreun prejudiciu adolescentului.
Codul etic al Asociatiei Europene de Psihoterapie considera exceptii acele situatii in care exista un pericol, fie pentru persoana aflata in psihoterapie, fie pentru alte persoane. In oricare din aceste cazuri, psihoterapeutul nu numai ca are voie sa incalce confidentialitatea clientului, dar este chiar obligat (din punct de vedere etic, iar in multe state si din punct de vedere legal) sa faca acest lucru. Codul etic al Asociatiei Europene de Psihoterapie nu prevede obligatia de a avertiza.
exceptii de la regula confidentialitatii
Exista cateva situatii in care informatiile privind clientul sau pacientul unui psihoterapeut pot fi divulgate catre o a treia parte. Cea mai frecventa situatie este aceea in care psihoterapeutul cere permisiunea clientului pentru a face acest lucru, fie in interesul direct al clientului (ca de exemplu, in cazul cererii de informatii venite din partea medicului curant al clientului), fie in interesul psihoterapeutului (doreste sa faca o prezentare de caz in care este necesar a preciza detalii care pot duce la identificarea clientului).
Exista insa si situatii in care consimtamantul clientului nu este necesar pentru divulgarea unor informatii. Desi exista inca dezbateri privind unele dintre aceste exceptii, toata lumea e de acord ca aceste exceptii exista si ca pacientul are dreptul de a le cunoaste inca de la inceputul psihoterapiei. In cadrul interviului initial cu un client, ar trebui atins si acest punct al confidentialitatii si al exceptiilor sale. Aceste informatii pot fi oferite clientului fie oral, fie sub forma unui document. A nu face acest lucru nu este atat un comportament neetic ( desi unele coduri etice prevad obligativitatea psihoterapeutului in acest sens) , cat mai degraba un comportament care poate duce la probleme, ceva mai tarziu.
Care sunt aceste exceptii? Codul etic al profesiei de psiholog precizeaza ca fac exceptie de la regula confidentialitatii acele situatii in care incalcarea confidentialitatii este necesara (s.n.: nu „permisa”, ci „necesara”):
• pentru protectia sanatatii publice,
• pentru prevenirea unui pericol iminent,
• pentru prevenirea savârsirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlaturarea urmarilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte.
Nu reprezinta incalcari ale confidentialitatii impartasirea unor informatii obtinute in cadrul relatiei psihoterapeutice catre o terta persoana, in scopul unei supervizari, sau catre public, in scopul unei comunicari cu caracter stiintific, atata timp cat cel care face acest lucru s-a asigurat ca a eliminat sau modificat toate acele informatii care ar putea duce la identificarea clientului. Adica, au fost eliminate din prezentare numele si toate acele informatii care pot individualiza si identifica cu relativa usurinta o persoana (de genul, „presedintele celei mai mari companii de nu-stiu-ce din Romania”). Daca este esentiala comunicarea unor date care pot duce la identificarea clientului, psihoterapeutul trebuie sa ceara permisiunea clientului in prealabil.