Viaţa în cuplu presupune conflicte. Cuplul sănătos nu este cel în care nu există ceartă, diferenţe, nepotrivire ci acela în care acestea se pot exprima şi negocia.

Dar cum le exprimăm?

Imaginea televizată a cuplului care discută civilizat, fiecare ascultând părerea celuilalt chiar dacă nu o împărtăşeşte, rămâne un ideal romantic - o utopie. Uneori frustrarea e prea mare, cuvintele devin arme şi privirile exprimă furtuna din interior.

Dar copiii? Ce simt ei ca martori la o descărcare necontrolată de emoţii, cuvinte şi uneori gesturi?

În primul rând o frică nedesluşită ceva ce le ameninţa siguranţa, stabilitatea şi despre care nu îşi pot spune "o să treacă". În încercarea de a-şi explica scena şi de a nu-şi învinovăţi părinţii (copiii sunt cele mai loiale fiinţe) vor putea ajunge la concluzia că vina le aparţine chiar dacă nu ştiu ce au făcut.

Neputinţa de a-i împăca pe părinţi şi starea de "martor inutil" creează destulă durere care în timp se va descărca fie în acelaşi fel de comportament cu alţi copii, fie se va transforma în izolare şi retragere.

"Ce vedem şi auzim vom face la rândul nostru". Copiii care asistă des la certuri sunt ei înşişi iritabili, tind să-şi rezolve conflictele prin ţipete şi gesturi mai agresive şi nu îşi pot face uşor prieteni.

Mai târziu, ei vor deveni adulţi care nu vor şti să trăiască alături de ceilalţi.

După o singură ceartă?!

NU! După certurile ca "stil de viaţă" în faţa copiilor.

Ce e de făcut?

1. E normal să vă certaţi, însa e anormal să o faceţi sistematic cu copiii de faţă.

2. Explicaţi copilului că părinţii au uneori neînţelegeri, că fac tot posibilul ca să le rezolve între ei şi că vina nu îi aparţine!

3. Nu daţi vina unul pe altul luând copilul ca aliat! Este cea mai chinuitoare postură în care îl puteţi pune. El vă iubeşte pe amândoi şi fără voia lui, se va simţi un trădător!

4. Dacă emoţiile devin de necontrolat şi se transformă în jigniri, e de preferat să cădeţi de acord că nu veţi mai avea discuţia acum. Un alt timp poate fi mai potrivit, când amândoi veţi fi mai calmi.

5. Nu anunţaţi sistematic "Plec de acasă!", "Ne despărţim!". Copilul crede (!) chiar daca voi vă împăcaţi a doua zi, şi va trăi o stare permanentă de nesiguranţă.

Ţineţi minte: Copiii nu sunt martori neînsufleţiţi, au sentimente şi explicaţii personale şi pentru ei imaginea şi zgomotul certurilor înseamnă mai mult decât pentru dumneavoastră!Dacă certurile devin un mod de viaţă, consultaţi un psihoterapeut - puteţi descoperi şi un alt fel de a comunica!