Consiliere si informare pentru parinti

Chiar dacă ai planificat sau nu când să devii părinte, momentul apariţiei unui copil reprezintă o mare provocare.

Acesta este unul din motivele pentru care proaspeţii părinţi se simt uneori depăşiţi, copleşiţi de noile responsabilităţi pe care le implica îngrijirea, creşterea şi educarea unui copil.

Pe parcurs ce copilul va creşte, fiecare vârstă va aduce cu sine o nouă provocare, atât pentru copil cât şi pentru părinţii săi.

Trecerea de la o etapă de dezvoltare la alta vine natural pentru copil, însă părinţii vor fi nevoiţi să se adapteze la noile sale nevoi, cerinţe, aşteptări şi să găsească noi modalităţi de a comunica, de a interacţiona şi de a rămâne un model pentru copilul lor.

De cele mai multe ori părinţii găsesc sprijin şi primesc răspunsuri de la proprii lor părinţi, de la alţi membri ai familiei sau de la cunoştinţe apropiate. Sunt momente însă când nu există un răspuns \"universal\", iar răspunsurile pe care le primeşti de la cei apropiaţi nu te satisfac.

Altfel spus, există momente când ai nevoie de o persoană obiectivă, specializată care să te ajute să găseşti răspunsuri în relaţia cu propriul tău copil.

Vei găsi la Mindcare informarea, sprijinul şi înţelegerea pe care le cauţi cu privire la viaţa psihică, emoţională a copilului tău.

Iubirea pentru propriul copil este naturală pentru majoritatea părinţilor. Însă toţi părinţii trec prin momente dificile, de la bebeluşii care nu dorm noaptea, la "crizele de personalitate" ale adolescenţilor.

Nu ne naştem cu aptitudini de părinţi, însă le putem învăţa. Aptitudini precum aplicarea unei discipline pozitive te pot ajuta să înţelegi şi să faci faţă mai bine comportamentului copilului în fiecare etapă a dezvoltării sale.

Împreună cu un psiholog poţi învăţa care sunt dificultăţile specifice fiecărei vârste, cum să faci faţă problemelor de comportament, cum să te porţi cu un adolescent sau care este cea mai bună modalitate de a învăţa un copil reguli de disciplină.

Vei avea de asemenea ocazia să reflectezi într-un cadru sigur, alături de o persoană obiectivă, care nu te judecă, la modul în care îţi educi copilul, precum şi la modul în care ai fost educat la rândul tău de către părinţii tăi.