Psihoterapie Psihanalitica

Psihoterapia psihanalitica poate fi de ajutor daca crezi ca emotiile si gandurile personale pot sta la baza dificultatilor si problemelor tale. Ca si multe alte terapii, psihoterapia psihanalitica este o terapie prin cuvinte, presupune o relatie care implica un schimb de informatii si de emotii.
Aceasta relatie in care "se joaca" si "se amesteca" emotiile, reactiile si comportamentele conduce catre tratarea si vindecarea multor probleme si dificultati personale. Din acest punct de vedere putand fi privita ca un laborator al relatiilor umane. Terapeutul urmareste comunicarea si ideile clientului sau, asa cum se desfasoara in terapie si nu da sfaturi.

PREZENTARE GENERALA
Psihoterapia psihanalitica este sustinuta de teoria si cunoasterea psihanalitica (psihanaliza este creatia lui Sigmund Freud <1856 - 1939>. Aceasta forma de tratament a fost continuata si dezvoltata mult in timp. Ea incearca sa inteleaga alcatuirea si dinamica persoanei, legatura intre suprafata si adanc, intre ceea ce este spus si ne-spus, bazandu-se pe o intreaga teorie a dezvoltarii si interactiunii umane. Este o terapie care se focuseaza pe procesele inconstiente asa cum se manifesta in comportamentul actual al clientului.
Aceasta forma de terapie pleaca de la premisa ca toti avem o parte inconstienta, ascunsa care are un rol deosebit si ne conduce si influenteaza gandirea, comportamentul, visele. Astfel, cunoasterea de sine presupune, indiferent daca e vorba de o tulburare psihica diagnosticata sau doar de o stare de disconfort personal, a descoperi treptat ce există în inconştientul propriu si ce forte il guverneaza. Deseori nu ne dăm seama în ce fel ne facem singuri rău sau că de fapt am putea realiza mult mai mult decât ne credem în stare.
Psihoteraputul psihodinamic nu va pune accent pe simptom ci va avea un demers mai larg, de cautare si explorare mai profunda a acelor legaturi pe care mintea le-a facut la un moment dat si care a facut sa genereze anumite semne, simtome sau comportamente mai mult sau mai putin adaptate unei anumite situatii de viata. Adica, il va ajuta pe clientul sau sa isi recupereze \"memoria\", sa se recunoasca pe deplin in actele, cuvintele sau emotiile ce rezulta din experientele traite fara sa aiba senzatia ca o face influentat de altceva sau de altcineva, si ca altcineva se prezinta in locul sau.
Tot acest proces psihanalitic nu este unul fara obstacole, fiind mai degraba caracterizat prin numeroase rezistente si o continua pendulare intre progres si regres, dar cu o tendinta generala de avansare. Pentru ca un client sa fie cu adevarat motivat de schimbare, terapeutul are sarcina de a-si ajuta clientul sa fie mai responsabil si sa inteleaga ce rol a jucat in propria sa dilema, sa descopere cum si-a realizat el insusi acest discomfort, de a ajunge sa isi asume partea sa de responsabilitate.

APLICABILITATE. CUI SE ADRESEAZA SI CE VIZEAZA:
Psihoterapia psihanalitica constituie o abordare diagnostica si terapeutica care vizeaza atat o cunoastere mai autentica personala, cat si un spectru larg de problematici psihice si psiho-somatice, fiind o modalitate indicata atat in psihoterapia copiilor cat si a adultilor.
Psihoterapia psihanalitica se poate derula in patru forme:

  • individuala (client/terapeut)
  • in grup (mai multi participanti si 1-2 terapeuti)
  • in cuplu (un cuplu si 1-2 terapeuti)
  • in familie

Situatii si probleme pentru care se poate apela la ajutorul psihoterapiei psihanalitice: Intelegerea propriei persoane, a conflictelor si impasurilor interioare, incredere si imagine/stima de sine gresit evaluata (ex. ganduri, emotii si comportamente atipice lipsite de sens, care ne fac sa suferim sau de care ne simtim rusinati, blocaj creativ, cresterea libertatii de decizie, gasirea unui mod mai creativ de a percepe si gandi lumea, etc).

  • Probleme ce vizeaza relaţiile de comunicare profesionale, sociale sau de cuplu.
  • Probleme sexuale, tulburări de identitate sexuală - insatisfactii, abuzuri emotionale sau sexuale
  • Tulburări de control al impulsului
  • Tulburări de adaptare Orice tip de tulburare de personalitate
  • Tulburări de atasament (ex. probleme de separare, de pierdere/doliu, etc)
  • Tulburari afective
  • Tulburări anxioase
  • Tulburări de comportament alimentar
  • Tulburări de somn Anxietate Depresie (stari depresive, incapacitatea de a se bucura de viata, etc)
  • Iritabilitate cronică Suferinţă şi durere cronică Obsesii şi compulsii, ruminaţii
  • Fobii
  • Boli psiho-somatice (emotii, reactii si comportamente asociate sau declansate de diverse boli sau tulburari fizice) Comportamente auto-agresive

LEGATURA PSIHOTERAPIE PSIHANALITICA-PSIHIATRIE:
De asemenea, combinarea psihoterapiei psihodinamice cu farmacoterapia este din ce in ce mai frecventa si in practica psihiatrica, pe masura ce se acumuleaza dovezile ca multe tulburari raspund mai bine la un tratament combinat, decat separat.
Link-uri utile: